Situatie incerta privind deschiderea a 15 kilometri din autostrada Lugoj - Deva. Comisia de receptie...

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au anunţat o nouă vizită, a treia în ultimele săptămâni, pe şantierul celor 15 kilometri de autostradă, care leagă comunele Traian Vuia şi Margina. Lucrările la porţiunea ce reprezintă jumătate din Lotul al doilea al viitoarei autostrăzi au fost finalizate în luna decembrie, însă din cauza unor probleme birocratice, inaugurarea a fost amânată.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că pentru obiectivul Autostrada Lugoj - Deva, Lot 2, km 27+620 - km 56+220", în baza Deciziei Directorului General, s-a constituit Comisia de recepţie. Aceasta, în perioada 2 februarie 2017 – 6 februarie 2017 a inspectat atent stadiul lucrărilor, Comisia a solicitat clarificări la anumite aspecte de natură tehnică şi a propus decalarea Recepţiei până după clarificarea acestora. Având în vedere importanţa de ordin strategic a autostrăzii Lugoj – Deva, aceasta atrage după sine o atenţie sporită asupra detaliilor de ordin tehnic, care trebuie îndeplinite şi monitorizate  conform standardelor proiectului. În consecinţă, în perioada 15 februarie 2017 – 17 februarie 2017, Comisia constituită realizează inspecţia tehnică a lucrărilor executate pe Lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, pe sectoarele A, B, C şi Nodul Rutier de la Marginea. În funcţie de modul în care au fost rezolvate punctele semnalate, Compania va informa cu privire la decizia Comisiei de inspecţie tehnică”, a informat CNAIR, într-un comunicat.

Tronson finalizat pe jumătate

Lotul al doilea al autostrăzii, în lungime de 28 de kilometri, stadiul fizic al execuţiei proiectului a ajuns la jumătate. Tronsonul este construit de asocierea Salini Impregilo SpA si S.E.C.O.L, iar valoarea contractului încheiat în octombrie 2013 este de 562,73 milioane lei, fără TVA, din care 85 la sută reprezintă finanţare de la Uniunea Europeană, prin Fondul de Coeziune.
Alte două tronsoane ale autostrăzii care leagă judeţele Hunedoara şi Timiş se află în şantier.

Pe Lotul III, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la circa 70 la sută. Proiectul lotului de 21,1 kilometri a fost întocmit de Arcadis Eurometudes S.A. şi este executat de Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. – COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A. Valoarea proiectuluieste de 578 de milioane de lei, fără TVA.

Pe Lotul IV al autostrăzii, stadiul fizic al lucrărilor a depăşit 50 la sută. Proiectul tronsonului de 22,1 kilometri a fost întocmit Asocierea S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. şi este realizat de aceeaşi asociere. Valoarea sa este de 420 de milioane de lei, fără TVA.

„Blestemul” autostrăzii
Cele trei proiecte au demarat în 27 noiembrie 2013, potrivit CNADNR, şi aveau ca termen de finalizare 27 mai 2016. Din cauza întârzierilor, proiectele au fost fazate, pentru a putea primi finanţare, prin Programul Operaţional Sectorial.

Lucrările au luat avânt în primăvara anului 2014, iar la acea vreme, fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova, oferea cele mai optimiste prognoze, afirmând că primii 22 de kilometri ai autostrăzii urmau să fie daţi în folosinţă peste un an. De atunci, însă, un şir de ghinioane s-a abătut asupra şantierului autostrăzii. Primul a fost descoperirea unui cimitir neautorizat, la marginea satului Brănişca, în vecinătatea locului unde s-a petrecut alunecarea de teren.

Timp de aproape şase luni, din mai 2014 până în octombrie 2014, în zona cimitirului lucrările au fost suspendate, iar în final rămăşiţele umane au fost mutate. În zona de la ieşirea din Şoimuş, lucrările au fost întârziate de existenţa unei peşteri, în care se presupunea că exista o colonie de lilieci, animale protejate de lege. De asemenea, un localnic a reclamat Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara existenţa unor familii de castori, care îşi aveau adăpostul într-un alt loc aflat pe traseul viitoarei autostrăzi, în apropiere de satul Bejan. În octombrie 2015, constructorii Lotului IV au fost anunţaţi de CNADNR că nu mai pot lucra pe o porţiune de 12 kilometri ai tronsonului Deva – Ilia, din cauza lipsei autorizaţiei de construire.


Vă recomandăm şi:

Explicaţii pentru mizeria din refugiile Autostrăzii A1: o firmă specializată va prelua salubrizarea spaţiilor de servicii

Serviciul de ordine şi curăţenie din refugiile Autostrăzii A1 Cunţa – Şoimuş, unde sâmbătă zona din faţa grupurilor sanitare era sufocată de gunoaie, sunt asigurate în regie proprie, de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, până când contractul va fi preluat de o firmă specializată de curăţenie.

VIDEO Autostrada Vestului, încă un an complet sterp. Istoria celor 0 kilometri daţi în folosinţă şi lungul şir de rateuri

Niciun kilometru din Autostrada Lugoj – Deva, al cărui termen de finalizare a fost stabilit, iniţial, în 27 mai 2016, n-a fost dat în folosinţă în acest an. Lucrările la autostradă au demarat la sfârşitul anului 2013, dar problemele tehnice şi un lung şir de ghinioane au condus la întârzierea proiectului.

Autostrada Deva – Lugoj va fi realizată integral până la sfârşitul anului 2017, potrivit celor mai optimiste planuri

Abia la sfârşitul anului viitor şoferii vor putea folosi integral autostrada Lugoj – Deva, în lungime totală de circa 100 de kilometri, potrivit celor mai recente informaţii oferite de directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Cătălin Homor.

Comments