Studiu: Peste 79 % dintre romani intentioneaza sa-si petreaca Sarbatorile Pascale in familie, iar 16...


Peste 79% dintre romani intentioneaza sa isi petreaca Sarbatorile Pascale acasa, in familie, iar 75% vor sa participe la slujba de Inviere din acest an, conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research, relateaza Agerpres.


,,Ca o tendinta notabila, observam o crestere semnificativa in procentul celor care doresc sa calatoreasca, in tara sau in strainatate, cu ocazia Sarbatorilor Pascale, de la 11% (2023) la 16% (2024). De asemenea, se remarca faptul ca cei cu varste cuprinse intre 35-44 de ani sunt cei mai dornici sa aleaga astfel de experiente (21%)", se mentioneaza in studiul Reveal Marketing Research.


In ceea ce priveste persoanele in compania carora se va petrece ziua de Paste, traditia se pastreaza, cei mai multi romani alegand sa petreaca aceasta sarbatoare in familie, alaturi de partenerul de viata (67%), copii (51%) sau parinti (46%).


Totodata, tinerii cu varste cuprinse intre 18-24 de ani sunt cei care mentioneaza in masura semnificativ mai mare petrecerea sarbatorii alaturi de grupul de prieteni (41% vs. 27% total esantion.


De asemenea, 32% dintre romani considera ca Pastele este mai mult despre conexiunea si comunicarea cu cei dragi, in timp ce 31% se concentreaza mai mult pe traditii si obiceiuri.


Peste 67% dintre romani intentioneaza sa cumpere cadouri cu ocazia Pastelui, in special copiilor (64%) sau partenere/ului de viata (60%).


Intre traditii si comunicarea cu cei dragi


Referitor la insemnatatea Pastelui pentru romani, 32% dintre acestia pun accentul pe conexiunea si comunicarea cu cei dragi, in timp ce 31% se concentreaza mai mult pe traditii si obiceiuri. Interesant este ca pentru 27% dintre respondenti, Pastele inseamna o combinatie echilibrata intre legaturile interpersonale si traditii.


In general, romanii se simt confortabil sa participe la activitatile pascale si sa sarbatoreasca in mod traditional (58%), acest sentiment de confort fiind mai pronuntat in randul persoanelor mature, peste 55 de ani, in cazul carora procentul ajunge la 65%.Pe de alta parte, reprezentantii generatiei tinere, cu varste intre 18 si 34 de ani, declara intr-o mai mare masura ca se simt presati sa participe la anumite activitati pascale, chiar daca isi mentin propriile preferinte (38% vs. 22% total esantion), iar 11% dintre romani simt ca trebuie sa faca compromisuri in ceea ce priveste modul de sarbatorire a Pastelui.Potrivit cercetarii, 44% dintre romani au observat schimbari in modul in care sarbatoresc Pastele in ultimii ani, cu o crestere semnificativa in cazul tinerilor cu varste cuprinse intre 18-34 de ani (58%) si o rata mai mica in randul persoanelor mature peste 55 de ani (32%).


In acest an, 75% dintre romani planifica sa participe la slujba de Inviere, in mai mare masura femeile (77%) comparativ cu barbatii (72%).


Studiul Reveal Marketing Research s-a desfasurat online in perioada 18-24 aprilie 2024 pe un esantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu varsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban si rural.


Marimea esantionului a fost de 1003 respondenti, iar eroarea maxima de esantionare este +/-3,1% la un nivel de incredere de 95%.


FOTO: Hepta


Comments