Oligarhul fugar Ilan Sor vrea federalizarea Republicii Moldova si rusa ca limba de comunicare, scrie...


Intr-un interviu pentru presa de stat de la Moscova, oligarhul prorus Ilan Sor, 37 de ani, cere pentru transformarea Republicii Moldova intr-o federatie, in care Tiraspolul si Comratul sa fie puse pe picior de egalitate cu Chisinaul, a informat, miercuri, 24 aprilie, Ziarul National, citat de Agerpres. Declaratia vine in ziua in care autoritatile moldovenesti a anuntat ca lucreaza la noua lege a cetateniei, in care limba romana poate deveni obligatorie.


,,Din punctul meu de vedere, pe care il voi propune in cadrul blocului Pobeda (Victorie), este nevoie de federalizarea Republicii Moldova. Este calea unica, pentru ca in Republica Moldova traiesc oameni cu diferite viziuni, pareri. Chiar si limba de comunicare este diferita. De exemplu, in Gagauzia limba de comunicare e rusa. La nordul Republicii Moldova oamenii vorbesc in rusa, in special in Balti. Trebuie sa facem o federatie, in cadrul careia fiecare va avea drepturi, imputerniciri", a declarat Sor, intr-un interviu pentru agentia rusa de stat RIA Novosti.


,,Statul inseamna oamenii, iar federalizarea ne va permite nu doar sa intregim tara, dar va da posibilitatea ca fiecare sa se simta confortabil in aceasta tara, mai ales din punctul de vedere a limbii de comunicare", a declarat Sor intr-un interviu pentru RIA Novosti.


In opinia sa, modelul de federatie din Rusia poate fi ,,un exemplu" pentru Republica Moldova.


,,In Elvetia oamenii vorbesc mai multe limbi, dar totul e in regula. In Federatia Rusa este o singura limba de comunicare, dar locuiesc diferite nationalitati. Oamenii traiesc si muncesc in folosul tarii lor. Asta vrem sa facem si in Republica Moldova. Eu sunt sigur ca cei din Transnistria vor fi de acord cu aceasta abordare. Se vor simti confortabil in cazul federalizarii, in conditia in care Federatia Rusa va fi mediator", a declarat Sor.


Ilan Sor a fost condamnat definitiv in 2023 la 15 ani de inchisoare pentru frauda bancara. Oligarhul prorus se ascunde de justitia din Republica Moldova in prezent in Rusia, unde a venit din Israel.


Pe 14 februarie 2024, oligarhul a declarat pentru presa rusa ca nu exclude ca s-ar putea muta definitiv in tara condusa de Vladimir Putin, acolo unde se afla sotia si copiii sai.


Sor se afla pe lista neagra a guvernelor SUA si Marii Britanii. La fel, el figureaza pe listele de sanctiuni impuse inclusiv de Canada si UE pentru legaturi cu Kremlinul si tentative de destabilizare a Republicii Moldova.


El a anuntat la 21 aprilie crearea blocul politic ,,Pobeda", al carui scop este sa uneasca opozitia prorusa impotriva guvernarii proeuropene de la Chisinau.


Sor a spus ca formatiunea va participa la alegerile prezidentiale si referendumul din toamna acestui an.


Unul dintre cei mai influenti politicieni din Republica Moldova, Ilan Sor a fost condamnat in 2017 de justitia de la Chisinau la sapte ani si sase luni de inchisoare pentru escrocherie si spalare de bani, fiind acuzat ca a furat un miliard de dolari.


Sor a fugit din Republica Moldova in vara lui 2019, odata cu fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc. De acolo, potrivit oficialilor moldoveni, el s-a implicat in politica de la Chisinau, initial prin intermediul partidului prorus Sor, declarat neconstitutional intre timp, iar ulterior prin intermediul formatiunilor politice afiliate lui.


Discutiile despre federalizarea Moldovei au fost initiate in 2002. Cel mai mediatizat eveniment a fost pregatirea semnarii Memorandumului Kozak, la care urma sa participe liderul rus Vladimir Putin.


In preziua semnarii, insa, programata pentru 25 noiembrie 2003, presedintele moldovean Vladimir Voronin a decis sa nu-si puna semnatura pe document, iar Putin si-a amanat zborul spre Chisinau, aminteste Ziarul National din Chisinau.


Foto: Facebook Ilan Sor


Comments